Ştiri

Gabriel Liiceanu, de la Constantin Noica la pandemia M..E PSD

Written by redactia

 

Am trăit tot timpul cu mândria că poporul român a rezistat de-a lungul vremii și împotriva tuturor vicisitudinilor datorită credinței și vitejiei de care abundă paginile istoriei și care mă fac să fiu mândru de trecutul acestei națiuni. Însă cum vremurile se schimbă, iar noi odată cu ele, cine s-ar fi gândit vreodată că un discipol al unui mare filosof român, în persoana lui Constantin Noica, va putea să scrie un articol cu titlu ,, Înjurătura care ne unește”!?!?
Constantin Noica, un incontestabil filosof creștin, iar operele sale o demonstrează cu prisosință, cu siguranţă s-ar fi declarat siderat de faptul că pe un grup de intelectuali îi mai poate uni doar o înjurătură….
Mai mult Noica a fost un creștin ortodox, un om de o simplitate debordantă, un om cu un fin simț al realității și un geniu cultural, un om care și-a sacrificat propria viață pe altarul patriotismului, al iubirii de neam și țară.
Noica a descoperit ceva mult mai important și anume drumul către ființă și conștiința devenirii întru ființă pe care omul o poate avea. Închei aceste modeste reflecții cu caracter istoric chiar cu gândurile lui Noica, pe care orice trecător atent poate să le citească pe o inscripție țintuită între-un chioșc de ziare părăsit din Păltiniș:
„Există prin urmare două singurătăți: Una prin sărăcie, prin îngrijorare, prin spaimă; alta prin putere, prin voință metodică, prin activitate. Omul care poartă cu sine toată lumea este și el singur; dar, în singurătatea sa, el poartă cu sine toată lumea”. (Constantin Noica – De Caelo).
Avem datoria de a ne aminti de existența acestui mare patriot, considerat de mulți, ca fiind unul dintre ultimii mari creatori de sistem filozofic atât din spațiul cultural românesc, cât și din cel european.
Așa cum spunea Goethe, trebuie să-ți cucerești libertatea în fiecare zi, dar în același timp să-ți cucerești un gând nou în fiecare zi, însă este de neimaginat că într-o Românie cu o tradiţie culturală recunoscută la nivel mondial, nişte personaje, multe dintre acestea, mlădiţe rezultate din sinistra pepinieră numită Institutul Cultural Român, se autoproclamă exponenţii intelectualităţii contemporane, pripăşindu-se, la început pe lângă Traian Băsescu, acum declarându-se mari simpatizaţi ai lui Werner şi lista poate continua………………
După ce am vorbim câteva lucruri despre această mare valoare fiolosofică, sincer, îmi este  foarte greu să mai pot să vorbesc despre acest personaj cu titulatura de filosof, care trebuia să lupte împotriva decăderii sociale și morale ale acestui popor, să se ridice
împotriva nedreptăților sociale, să lupte pentru unitatea poporului român, dar acesta a rămas la un titlu reprezentativ asupra evoluției sale mentale ca filosof „înjurătura care ne unește”. Ce s-ar mai putea oare spune?
Însă dacă tot am vorbit despre imensa zestre culturală care ne-a fost lăsată pentru a o cinsti cum se cuvine şi să nu o dăm uitării indiferent cât de tare bate vântul globalizării la poarta noastră să ne amintim poezia „Regele şi bufonul” a  unui mare scriitor, ziarist și prozator român, adept al semănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului, Ion Agârbiceanu.

E o tradiţie rămasă
De pe vremea lui Meron
Ca un împărat să aibă
Langa curte un bufon.
Sa-l distreze cu o znoavă
Sau cu vitziuni piparat
Mai ales când suveranul
Este trist şi supărat.

 

Ciprian Demeter

About the author

redactia

Leave a Comment