Ştiri

Servilismul, păcat originar sau o greșeală nefericită

Written by redactia

Servilismul, în esenţă,
Şi indiferent de eră,
Pentru unii e carenţă,
Pentru alţii – carieră.
În faţa unui şef, admit-
Indiferent ce griji mă mână –
Să mă prezint descoperit,
Nu însă cu căciula-n mână.
Ştefan Tropcea din Antologia epigramei româneşti (2007)

Există pe lumea această naţiuni învingătoare datorită faptului că au înţeles că doar de proprii lor cetăţeni depinde calitatea vieţii şi gradul de civilizaţie a unui popor.  Există însă şi naţiuni care se
consideră victime ale destinului dacă ar fi să ne referim la teritoriile condamnate la secetă, foamete, refugiaţi, piraţi, violenţe şi terorism. Deşi această clasificare este oarecum voit exhaustivă, din dorinţa de a mă referi strict la gradul de „intervenţionism” în destinul unei naţiuni, România nu se află în niciuna dintre cele două situaţii.
România şi-a „câştigat” cu multă trudă statutul de colonie, însă ultimele zile mă fac să cred că nici măcar asta nu mai este……. A rămas un teritoriu supus unor experimente de supravieţuire. Îmi amintesc cu tristeţe perioada postdecembristă, când, tânăr fiind în auzeam pe preşedintele Iliescu vorbim cu foarte multă persuasiune despre „perioada de tranziţie”, despre faptul că aceste perioade sunt etape inerente în dezvoltarea unui popor care abia a descoperit drumul către democraţie şi mă încearcă şi mai multă tristeţe când îmi amintesc că la fiecare început de an, cu predilecţie într-unul electoral îl rugam pe Dumnezeu să fie mai bine pentru ţara şi pentru poporul meu.
Odată cu maturitatea a venit şi înţelepciunea şi recunosc că impactul a fost dureros. M-a durut când am devenit egocentrist, m-a durut când am înţeles că doar eu sunt artizanul propriului meu viitor, că statul este reprezentat de nişte instituţii rol decorativ şi bugetofag, alcătuite din indivizi care nu au reuşit mare lucru în viaţa şi şi-au pus toata speranţa în sinecurile de partid, că drepturile şi libertăţile mele sunt doar declarative şi pot muri liniştit cu lista lor în braţe în spital, pe stradă, în casă………….
Recunosc că îmi mai rămăsese o speranţă ….. justiţia! Şi cum cea divină mi se părea destul de îndepărtată, mi-am pus speranţa în  cea umană, şi deşi, opiniilor exprimate în spaţiul public privind
imparţialitatea, calitatea umană superioară, mult peste medie, de unde şi numărul mic de persoane care deţin titulatura de „magistrat”, justiţia din România nu este decât o prelungire a mercantilismul  care guvernează ultimele trei decenii ţara, un centru de interese şi înţelegeri care a dat mâna cu politicul, iar toate acţiunile care emană din acest spaţiu sunt doar pentru păstrarea privilegiilor şi a subjugării unor amărâţi. Aştept cu interes ancheta declanşată de CSM pentru deconspirarea procurorilor care au lucrat cu SRI pe protocol, cu speranţa că România nu a devenit un teritoriu al experimentelor cu privire la faptul că într-o ţară în care ai decimat populaţia, i-a furat identitatea şi i-ai distrus valorile este posibil ORICE………. CHIAR SĂ NU FIE RESPECTATĂ O DECIZIE A CURŢII CONSTITUŢIONALE.
Paradoxal, decizia de astăzi a Preşedintelui României de a emite decretul de revocare a procurorului şef DNA m-a întristat şi m-a făcut să-mi fie ruşine pentru prima oară în viaţa mea că sunt român……. Că sunt un biet român a cărui viaţă se scurge între interesele unor indivizi care sunt în stare să dea foc întregii ţări ca să-şi apere interesele şi să ascundă mizeria de sub preş.
După 32 de zile de dezinteres total faţă de soarta unei naţiuni, faţă de imaginea pe care România şi-a creat-o, aceea a unui stat bananier în care legea fundamentală este analizată, citită şi interpretată de
un profesor de fizică până o înţelege, a venit şi revocarea, iar unii dintre noi mai aveam un pic să ieşim în Piaţa Revoluţiei să strigăm CONSTITUŢIA A ÎNVINS! Jenantă scenă pentru o ţară care se pretinde democratică şi un parter strategic…. deşi chestiunea aceasta cu parteneriatul strategic capătă pe zi ce trece conotaţii peiorative.
Din păcate, azi Preşedintele României a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie că este doar o unealtă în mâna unui sistem, că este doar un paravan pentru executarea ordinelor venite din partea unor interese străine de binele . „Meditatorul de Sibiu” are doar un rol de executant, însă adevărul crud din spatele acestei revocări străbate din înţelepciunea populară că „frica păzeşte via”, iar pentru o Românie cu aspiraţii de stat de drept, democratic, ghioaga deasupra capului nu este nici cinste şi nici fală.
Lupta anticorupţie trebuie să continue, însă sistemul dublei măsuri instituit de instituţiile de forţă au creat premisele unui stat totalitar, al justiţiei selective, aplicate după bunul plac mai ales când vine vorba de eliminarea oamenilor politici incomozi.
Ieşirile publice ale unor şefi de parchete la diferite televiziuni pentru a dezminţi diferite acuzaţii, dar mai ales pentru a MINŢI cu nonşalanţă, apariţiile acestora pe la diferite recepţii ale ambasadelor, în căutarea unor decoraţii şi diplome de onoare, ne fac să ne întrebăm din ce în ce mai mult, dacă asemenea personaje sunt vedete de televiziune  sau magistraţi….. cum la fel de legitimă este
întrebarea ce caută un magistrat în sufrageriile unor oameni politici sau prin viile unor „inculpaţi”.
    Justiția se va putea impune prin acte de dreptate și adevăr, niciodată prin forță așa cum se încearcă să se acrediteze ideea. Un magistrat întotdeauna trebuie să se întrebe dacă a procedat corect, ca un mod rațional de a se autoevalua, iar dacă nu o face deciziile lui nu ar trebui să își mai găsească locul în planul destinului unui om.
Trebuie să înțelegem că dacă într-un stat există legi aspre atunci omul întotdeauna are tendința de a evita pedeapsa, dar dacă sunt conduși pe baza virtuților și a sentimentului că trebuie să facă bine,
atunci oamenii sunt dispuşi să devină  buni și cu respect față de legile statului.
În aceste clipe, mai mult decât oricând, România are nevoie de oameni politici de onoare, căci, domnilor, aşa cum spunea Sofocle,  „onoarea nu înseamnă să faci alegerile potrivite, ci să ai de a face cu consecinţele alegerilor tale”.

Ciprian Demeter

About the author

redactia

Leave a Comment