Idei noi - Andrei Marga Ştiri

Rațiune și voință de rațiune

Written by redactia

Editura Academiei Române a tipărit în ultimele săptămâni ale anului de curând încheiat cartea lui Andrei Marga, Rațiune și voința de rațiune (EAR, București, 2017, 324 p.). Este o carte de evaluare a moștenirii intelectuale (Virgil Bărbat, Liviu Rebreanu, Constantin Brâncuși, D.D.Roșca, Lucian Blaga, Eugen Lovinescu, Constantin Noica, Adrian Marino). În carte se explicitează, totodată, opțiunile filosofice proprii autorului în peisajul filosofiei epocii noastre (Habermas, Rorty, Toulmin, înainte de toate) și se fac aplicații ale filosofiei „pragmatismului reflexiv”, la a cărei articulare se află angajat Andrei Marga, într-un șir de chestiuni (absolutul, răul, realitatea, complexitatea, sensul, identitatea, praxisul, unitatea morală a vieții). Cartea conține și contribuțiile majore, din scrierile lui Andrei Marga de până acum, în profilarea „gândirii critice”, istoria filosofiei contemporane, teoria argumentării, conceperea tranziției, filosofia religiei, lămurirea reformelor necesare ale educației, geopolitică și  configurarea strategiei internaționale, construcția vieții publice. Carte de interpretare, Rațiune și voință de rațiune este, în același timp, carte de construcție filosofică și de înnoire de perspective.

 

„Reluând în titlul unei cărți formula celebră al lui Fichte, ce a legat „rațiunea”  și „voința de rațiune” într-un moment de lansare istorică a comunității sale și a umanității,  ești obligat din capul locului la explicație. De ce, în definitiv asocierea celor două?

Explicația generală ar avea trei ramuri. Prima ar spune că, oricât am căuta, nu avem alternativă mai bună la punerea vieții sub semnul rațiunii și la a încerca să facem față diferitelor oferte de raționalitate ce ne asaltează, sesizându-le sensul. A doua ar invoca faptul că societatea modernă, în care trăim, este una care leagă „viața izbutită” de rațiune și de voința de a o întruchipa în cunoștințe și acțiuni. A treia ne-ar aminti că nu mai puțin celebrul autor al formulei ce identifică rațiunea cu voința de rațiune a gândit cu toată energia ce au de făcut oamenii  – compatrioții săi, ceilalți oameni, nu doar pentru a trăi, ci pentru a trăi uman.

Explicația specifică nu este nici ea uniliniară. Ea cuprinde formarea autorului cărții de față în mediul reflexiv marcat de adeziunea la un raționalism avansat, moștenirea pe care și-a clădit propriile convingeri și conceptualizări, afilierile sale și construcția filosofică pe care a articulat-o. Evident, toate aceste motive la un loc! Titlul „rațiune și voință de rațiune” înrădăcinează astfel reflecția într-o tradiție și o desfășoară indicând prelucrări și opțiuni proprii.

În prima partea cărții de față, evoc moștenirile pe care le-am absorbit, uneori împărtășindu-le, alteori  polemic, în propria formare. Față de cei a căror operă ne-a alimentat cu teme și ne-au stimulat avem oricând datoria recunoștinței. O exprim pe calea unor analize precise ale operei lor întregi sau a ceea ce am folosit din aceasta în scrierile pe care le-am elaborat și din care se lasă profilată moștenirea de care am beneficiat .

În afara epigonismului mărunt și a hagiografiei de ocazie nimeni nu rămâne, însă, doar la ceea ce a moștenit. De aceea, în partea a doua, evoc, de asemenea, afilierile care au marcat traseul personal spre profilarea unei abordări filosofice proprii – pragmatismul reflexiv. Convingerea mea este că cel mai bun omagiu ce se poate aduce celor de la care ai învățat este să iei pe cont propriu ceea ce aceștia au lăsat.

În a treia parte pun în relief o seamă de concepte caracteristice filosofiei pe care o reprezint. Intuiția de bază a pragmatismului reflexiv este că  realitatea, oricât de copleșitoare ar fi, are până la urmă anumite chei, una dintre acestea fiind acțiunile ființelor umane. Aceste acțiuni sunt diversificate după sensul și structura lor  și conferă sens anumitor cunoștințe, ce se diversifică la rândul lor și depind de aplicări reflexive. Filosofia devine astfel pragmatism, căci semnifică realitatea prin acțiuni, iar cunoștințele prin consecințe, iar acest pragmatism este reflexiv căci recunoaște o multitudine de acțiuni diferite după sensul și structura lor și le aduce sub controlul reflexivității. Dacă este să exprim simplu toate acestea, atunci aș spune că pragmatismul reflexiv desfășoară implicațiile reflexivității ca stabilire a sensului cunoștințelor și acțiunilor ce compun existența noastră ca oameni.

Filosofiile se supun, la rândul lor unor teste specifice. Unul dintre acestea este capacitatea de a conduce analize factuale cu mai mult succes decât concurentele lor, într-un cuvânt „productivitatea” în astfel de analize. De aceea, partea a patra, ultima a cărții de față, cuprinde  aplicații ale  pragmatismului reflexiv, de natura analizelor „materiale” pe care le-am realizat. Pe calea unor fragmente cât mai sintetice, arăt ce a  rezultat din aplicațiile menționate în ceea ce am publicat până acum.

Hegel ne-a obișnuit cu observația că spiritul este viu câtă vreme înnoiește, iar înnoirea este semnul vitalității. Așa stând lucrurile, o cultură care aduce în scenă noi abordări, noi sistematizări, noi perspective își confirmă existența și și-o poate afirma.

Filosofii fac multă istorie a filosofiei, ceea ce este de salutat. Ei nu-și satisfac, însă, numele fără inițiative proprii de înnoire.

Filosoful care nu-și recunoaște antecesori, adică ignoră moștenirile pe care stă, este indecent, filosoful care rămâne la ceea ce s-a moștenit, nu-și merită titlul.  Nu este adevărat că în filosofiei nu este nimic nou sub Soare. Dar dacă este ceva nou acesta se datorează unor asemenea inițiative.

Sub semnul acestor convingeri stă volumul de față. (Din Andrei Marga, Rațiune și voință de rațiune, Editura Academiei Române, București, 2017, 324 p.).

 

About the author

redactia

Leave a Comment