- Ciprian Demeter Ştiri

Politica postdecembristă, oroare a fost, oroare-i încă…….

Written by redactia

 

Am avut tot timpul speranţa că omului i-a fost dată gândirea ca şi obligaţie, dar se pare că tot mai mulţi consideră aceasta ca o recompensă……. o recompensă pentru faptul că omul este fiinţă bipedă.

Dacă ar fi să mă raportez la evoluţia scenei politice din ultimele zile, ajung la concluzia că proverbiala „minte a românului de pe urmă”,  este doar folclor de proastă calitate, născut din orgoliul unor agape de mahala.

Nu există „mintea românului de pe urmă”, mon cher, dar nu mai există nici cea dintâi, căci altfel nu-mi explic apetenţa scriitorilor români în a crea poveşti şi personaje, având ca lait motiv drama intelectualului, în general şi drama intelectualului român, în special.

Metamorfoza unei societăţi tradiţionaliste către o societate modernă, deschisă către nou şi ,din păcate, nu întotdeauna către progres şi civilizaţie, produce schimbări şi mutaţii dureroase, uneori tragice. În acest context, va exista întotdeauna  un grup de indivizi, mult mai înzestraţi din punct de vedere intelectual, moral şi spiritual, din rândul cărora se vor recruta „inadaptaţii societaţii”.

Aceşti indivizi sunt prea inteligenţi să accepte lumea aşa cum este şi, din păcate, prea singuri şi prea neputincioşi să o schimbe.

Personajele lui Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Ioan Al. Brătescu- Voineşti, Liviu Rebreanu, Marin Preda întregesc tabloul unei societăţi în continuă prefacere, o societate care încă se caută şi un popor tânăr care, asemenea unui licean, nu şi-a descoperit încă vocaţia. Drama acestor personaje, sfârşitul tragic lor tragic, necontenita lor luptă cu o societate mediocră, coruptă, superficială, mercantilă şi plină de platitudini izvorăsc din incapacitatea de a avea o atitudine activă faţă de societate, iar de multe ori din neputinţa de a comunica şi de a coagula un ideal comun în sufletele celorlalţi.

Asemenea indivizi sunt capabili de trăiri complexe, intense, au idealuri şi teluri înalte şi sunt capabili de mari sacrificii materiale pentru atingerea acestora. Munca de creaţie implică privaţiuni, eforturi intelectuale inimaginabile pentru un om simplu.

Discrepanţa aceasta dintre indivizi şi prăpastia care se naşte între caractere scindează societatea făcând-o vulnerabilă şi propice dezvoltării subculturii, a subcaracterelor şi a suboamenilor. O societate vulnerabilă este terenul fertil pentru dezvoltarea unei clase politice slab pregătite alcătuită din oameni slab pregătiţi şi puşi pe căpătuială.

Şi în vremurile de acum, ca şi în vremurile trecute, trebuie să înţelegem că pentru progresul acestei societăţi, pentru schimbarea clasei politice şi pentru demnitatea noastră ca şi popor avem nevoie de oameni puternici şi inteligenţi, nu de genii autodistructive. Avem nevoie de indivizi care gândesc ca un om de acţiune şi acţionează cerebral, pentru că în fond mulţi preferă să moară, decât să gândească şi ……….. până la urmă chiar asta se întâmplă.

Nu am înţeles niciodată martirii…. asta nu pentru că nu aş fi gata să-mi dau viaţa pentru un ideal, dar i-am perceput întotdeauna ca pe nişte persoane care se mişcă de-a lungul liniei de minimă rezistenţă către o moarte dorită, iar această moarte de multe ori am asociat-o cu egoismul…….. Am găsit în moartea aceasta dorită singura modalitate a unui martir de a-şi face cunoscute convingerile…. Şi atunci mă întreb dacă nu cumva a murit doar ca să fie lăudat….

Nu am înţeles niciodată cum un intelectual educat dincolo de inteligenţa sa nu reuşeşte să învingă ignoranţa unor grupuri de indivizi ignoranţi. Tipul acesta de om ştie, dar nu ştie că ştie, este capabil, dar nu ştie că este capabil şi ar trebui trezit!

Dacă dorim să schimbăm ceva în această ţară, atunci trebuie să trezim intelectualii aceia cu spirit practic care nu îşi doresc doar să fie trecuţi pe lunga listă a cugetătorilor. Geniile nu ar trebui să rămână nişte personaje cu hainele roase în coate şi cocoşate de muncă. Nu de martiri care şi-au  găsit sfârşitul în temniţe insalubre are nevoie acest popor.  Încă mă mai chinuie intrebarea cum un intelectual care este capabil să folosească mai multe cuvinte decât este necesar pentru a spune mai mult decât ştie, nu poate convinge un auditoriu că trebuie să lupte pentru un ideal…… nu pot să înteleg aceşti oameni care sunt capabili de atâtea privaţiuni, de ore întregi se studiu şi care găsesc o infinită plăcere în traiul frugal, continuă să rămână orgolioşi, consecvenţi, inflexibili şi reflexivi când vine vorba de a acţiona, de a-şi dărui ştiinţa şi priceperea pentru binele acestei naţiuni.  Pentru binele acestei avem nevoie de  nişte luptătorii, care să oprescă aceste nedreptăţi atât politice cât şi sociale, care să ne reamintească în fiecare zi că singura cale de a schimba  ceva este calea învăţăturii. Un singur lucru ne-a mai rămas ca formă de protest şi acesta este cuvântul şi nu ni-l poate lua nimeni, iar cuvântul unui intelectual ar trebui să cântărească enorm. Trebui să cinstim cum trebuie oamenii educaţi şi de valoare din această ţară, să îi facem să înteleagă că binele acestei ţări pot fi chiar ei şi cu cât vor fi mai mulţi, cu atât vom avea puterea de a sufoca acest rău care de cele mai multe ori a învins doar datorită superiorităţii numerice.

Trebuie să învățăm să ne respectăm profesori deoarece școala este pentru copii ca a doua familie. Când vă uitați la acești profesori gândiți-vă ca ei vă dau toată priceperea lor pe un salar mai mult decât mediocru și totuși vă învață carte. Vă rog nu vă mai bateți joc de ei, că dacă mă gândesc cum ar arăta această țară doar cu această clasa politică în care doar hoția este ridică la rang de virtute, cred că timpul nostru ca națiune s-a terminat. Gândiți-vă cu multă responsabilitate, înainte de a lua orice decizie că am ajuns în situația în care această clasă politică vândută pe un pumn de aur, s-a bucurat când forța de muncă calificată a acestei țării a plecat afară, dar orice națiune în care normalitatea primează își dau seama că defapt aceștia reprezintă clasa de mijloc și echilibru. Copii noștri de când se nasc statul îi asistă din toate punctele de vedere, atât al asistenței sociale, medicale cât și de învățământ și dacă ne gândim că toate acestea nu costă puțin, iar după vârsta de 18 ani iau drumul pribegiei și aduc plus valoare altor popoare care îi adoptă.

Nu de resemnare şi de sacrificii pasive avem nevoie, astea nu va duc nicăieri, iar  umilinţa şi neputinţa sunt mai rele decât moartea. De aceea nu ne-a mai rămas decât să protestăm şi să luptăm, dar să învăţăm să avem un scop şi o viziune  pe care să le îndeplinim, deoarece orice viziune care nu se îndeplineşte este doar o iluzie. Oare câte iluzii a avut acest popor? Asta ne-au vândut marile imperii. Alegeţi repede dintre voi pe adevăraţii lideri, sprijiniţi-i dar nu îi invidiaţi şi nu uitaţi avem nevoie de eroii noştri!

Iar ca final ……… Întreaga lume se va da la o parte în faţa unui popor care ştie încotro se îndreaptă!

                                                                                                                                                                         Ciprian Demeter

About the author

redactia

Leave a Comment