Cultură&Social Ştiri

Pilda de Crăciun a preotului român care a făcut la Istanbul altarul imigranţilor. „Şi Iisus era un refugiat. Aproapele meu poate fi oricine, eu sunt obligat să-l iubesc”

Written by redactia

A fost hirotonisit în anul 2008. De atunci a plecat în Turcia, să slujească în bisericile catolice de acolo. „Am fost prima dată la Izmir, apoi la Iskenderun, în apropierea Siriei. Din 2010 sunt superiorul Mănăstirii Sfântul Anton din Padova”, povesteşte preotul catolic român, Iulian Pişta, membru al Ordinului Catolic Franciscan. Mănăstirea Sfântul Anton este situată în centrul Istanbulului şi adună în interiorul ei o comunitate de preoţi formată din italieni, polonezi, un nigerian şi trei români. Istanbulul este un oraş în care diversitatea etnică este o obişnuinţă, astfel că slujbele se ţin în diverse limbi. Diversitatea şi învecinarea Turciei cu Siria a făcut ca preoţii de la Sfântul Anton să intre în contact şi cu refugiaţi de origine siriană, pe care i-au ajutat, oferindu-le adăpost, hrană şi susţinere morală. Mai mult, cu ocazia Crăciunului, părintele Iulian Pişta a avut o iniţiativă inedită, a îmbinat specificul acestei sărbători cu realitatea crudă care-i are în prim plan pe refugiaţii sirieni: a transformat ieslea amenajată în faţa Mănăstirii Sfântul Anton într-un altar al migranţilor care şi-au pierdut viaţa în apele mării, încercând să ajungă pe un teritoriu care le poate oferi o viaţă mai bună. A vrut să transmită un mesaj popoarelor lumii care, spune el, ar trebui să privească într-un alt fel această situaţie. „Am simţit totuşi că trebuie să fac ceva deosebit în perioada Crăciunului. Crăciunul e de obicei motiv de sărbătoare, sunt cadouri, ghirlande, dar nu trebuie să trăim într-o utopie. Noi trebuie să învăţăm să trăim atât spiritual cât şi concret, să vedem şi răul celui de lângă noi (…) De Crăciun, în iesle, cel care se naşte este Dumnezeu şi-şi ţine braţele deschise pentru umanitate, indiferent de naţie şi de religie”, a explicat părintele Iulian Pişta gestul său pentru Gândul.

Membru al Ordinului Franciscan al Bisericii Catolice, părintele Iulian Pişta a plecat din România în 2008. A slujit la Izmir, apoi la Iskenderun, ajungând, în prezent, superiorul Mănăstirii Sfântul Anton din Padova din Istanbul. Dată fiind diversitatea etnică din capitala Turciei, preoţii de la Sfântul Anton ţin slujbele în mai multe limbi, părintele Pişta fiind resposabilul pentru comunitatea italiană. „Este o mănăstire formată dintr-o comunitate internaţională, din italieni, polonezi, un nigerian şi trei români. Noi aici facem slujbele în diverse limbi, foarte complexă – în italiană, poloneză, engleză, turcă. Sâmbăta seara, de exemplu, avem o Liturghie de două ore ecumenică, la care participă armeni, sirieni, ortodocşi. E o comunitate neocatecumenală, o mişcare din interiorul Bisericii Catolice. Eu sunt responsabilul direct pentru comunitatea italiană, dar celebrez Liturghiile în italiană şi turcă. Avem comunitatea africană, foarte numeroasă. Cei din Filipine sunt, de asemenea, mulţi şi muncesc prin casele bogătaşilor turci. Pentru toţi, centrul este la Sfântul Anton.”, explică Părintele.

Mănăstirea din inima Istanbulului este una de dimensiuni mari, structurată pe trei niveluri. Aici este destul loc pentru toţi cei care vor să se roage, să asculte slujbele sau, pur şi simplu, să se adăpostească. Părintele Pişta spune că s-a obişnuit cu mentalitatea oamenilor de acolo, că diversitatea cu care se întâlneşte zi de zi îi place şi că nu crede că s-ar mai obişnui altundeva: „Eu m-am obişnuit cu lumea, cu mentalitatea de aici. Mă întreabă colegii dacă vreau să mă întorc în România. Spun că nu m-aş obişnui pentru că eu de când am fost hirotonosit preot am venit aici şi nu ştiu cum ar fi în ţară. M-am obişnuit, e divers, e frumos”.

Şi totuşi, această diversitate l-a adus faţă în faţă cu o realitate crudă a zilelor noastre – problema refugiaţilor sirieni. „Am văzut pe străzile Istanbulului mulţi copii care cerşesc, din 10 în 10 metri femei cu copii care cerşesc în arabă şi invocă numele lui Allah. Tot văzând aceste lucruri mi-au intrat în minte. Şi noaptea mă gândeam ce-i de făcut. Noi, ca biserică, am ajutat familii, i-am cazat la noi, i-am susţinut aşa cum am putut”, povesteşte Părintele. „Aici vrei nu vrei întâlneşti refugiaţi. Pe străzile Istanbulului sunt aşa de mulţi încât îi vezi şi trebuie să fii piatră ca să nu simţi nimic pentru oamenii aceştia”, completează el.

A tranformat tradiţionala iesle a Naşterii Domnului într-un altar al refugiaţilor care şi-au pierdut viaţa în Marea Mediterană

Nu s-a oprit la a le oferi refugiaţilor doar sprijinul material prin intermediul Bisericii pe care o slujeşte. Părintele Iulian Pişta s-a gândit cum ar putea să atragă atenţia cât mai multor persoane asupra problemelor acestor oameni care nu fug din ţara lor decât în căutarea unei vieţi mai bune. Ne aflăm în prag de Sărbători. Crăciunul bate la uşă. Câţiva prieteni din Izmir i-au trimis Părintelui haine ale refugiaţilor sirieni care şi-au pierdut viaţa în apele Mării Mediterane. El a luat aceste haine şi le-a aşezat în ieslea Naşterii Domnului, amenajată simbolic în faţa Mănăstirii Sfântul Anton din Istanbul, ca un exemplu a ceea ce înseamnă, pentru Dumnezeu, să-ţi iubeşti aproapele.

„Simţeam să fac asta. Am simţit totuşi că trebuie să fac ceva deosebit în perioada Crăciunului. Crăciunul e de obicei motiv de sărbătoare, sunt cadouri, ghirlande, dar nu trebuie să trăim într-o utopie. Noi trebuie să învăţăm să trăim atât spiritual cât şi concret, să vedem şi răul celui de lângă noi. Cel de lângă noi, despre care în Evanghelie nu se spune cine este. Asta mi-a rămas mie în minte <<Iubeşte-ţi aproapele!>>. Aproapele meu cine e în fond? Poate să fie un ateu, un criminal, poate să fie oricine, dar eu sunt obligat să iubesc. Am decis să nu îi mai îmbrăcăm pe Iosif şi Maria în straiele tradiţionale. Să le arătăm celor care intră în biserica aceasta că şi Iisus s-a născut ca refugiat, că Maria şi Iosif au plecat să facă recensământul, dacă ne amintim textul Evangheliei. Şi, eu am nişte prieteni la Izmir, care au cules din mare hainele şi obiectele refugiaţilor morţi şi mi le-au trimis. Pe Maria şi Iosif i-am îmbrăcat în veste de salvare. V-am spus, dacă stăm să ne gândim, în contextul din acele timpuri, şi Iisus era un refugiat”, explică părintele Pişta gestul său.

El şi ceilalţi preoţi de la Sfântul Anton au luat de pe străzi familii de refugiaţi şi le-au adăpostit, le-au oferit mâncare şi o vorbă bună. Au încercat să ajute atât cât au putut. Părintele îşi aminteşte despre familia pe care a ajutat-o ultima dată: „Cei din ultima familie pe care am întâlnit-o şi am ajutat-o spuneau că în Siria nu au siguranţă, nu au viitor. În jurul lor e numai moarte, alarme care sună şi îţi dai seama că trebuie să te ascunzi… şi nici acelea nu mai există toate, că au fost distruse de bombe. Totul e distrus. Sunt oameni care, ca să meargă în Grecia, trebuie să plătească 5.000-6.000 de dolari pentru călăuze. Deci, ei îşi dau totul. Este terifiant unde s-a ajuns pentru că nu au viitor, nu au speranţă, nu au nimic”.

„Deja s-a pierdut tradiţia europeană. Această tradiţie se bazează pe deschidere, primire, integrare şi nu pe marginalizare, bariere şi sârmă ghimpată peste tot”

Şi totuşi, refugiaţii sirieni care ajung în Europa, găsesc pace, nu mai aud bombe şi nu mai stau cu teama că pot muri în orice moment, dar nu găsesc sprijinul de care ar avea nevoie să se integreze în noua societate. „Ajung în Europa şi tot ai nimănui sunt, pentru că sunt paria societăţii la ora actuală. Se pare că ne incomodează. Noi nu avem capacitatea să primim oameni care au nevoie de susţinere. Noi credem că vin să se îmbogăţească sau să devină nu ştiu ce. Ei vor doar să trăiască liniştiţi. Că există între ei unii care preferă o anumită ţară pentru că au un ajutor social mai mare, e altceva. Dar, esenţial, ei vin aici ca să-şi salveze viaţa şi să aibă o siguranţă de trai. Să-şi construiască un viitor, pentru că nu se vede o ieşire din situaţia actuală din Siria”, spune părintele Iulian Pişta.

Părintele nu condamnă în totalitate atitudinea Europei şi spune că printre refugiaţi se pot afla şi oameni care nu au intenţii tocmai bune. Totuşi, acest lucru nu ar trebui să transforme continentul nostru într-unul care-şi pierde tradiţia şi valorile.

„Europa acum ia în calcul mai mult ideea posibilei islamizării prin intermediul acestor refugiaţi. Trebuie evaluată situaţia, pentru că eu cred că marea lor parte au nevoie de cazare, de o masă şi de siguranţă, nimic mai mult. După, fricile pe care le avem noi… dacă fiecare dintre noi şi-ar trăi credinţa în interior aşa cum trebuie, n-ar trebui să aibă nicio frică. Dar se pare că Europa are o frică pentru că nu mai ştie ce crede. Eu poate nu îmi dau seama de anvergura migraţiei siriene care există în Europa. Fiind aici eu văd oameni care au nevoie pur şi simplu de ajutor. Şi dacă un stat ca Turcia primeşte 2 milioane de refugiaţi, un stat european care primeşte 80.000, nu ar trebui să facă atât de mult tam-tam. Eu cred că unele lucruri sunt exagerate. În fond, Europa ce o să piardă? Că deja a pierdut tradiţia europeană. Această tradiţie se bazează pe deschidere, primire, integrare şi nu pe marginalizare, bariere şi sârmă ghimpată peste tot”, spune părintele Iulian Pişta.

„De Crăciun, în iesle, cel care se naşte este Dumnezeu şi-şi ţine braţele deschise pentru umanitate, indiferent de naţie şi de religie”

Părintele Iulian Pişta a ales sărbătoarea Crăciunului pentru a transmite acest mesaj lumii. Mesajul lui include un popor aflat într-un moment de răscruce. Se referă la nişte oameni care, la fel ca noi toţi, caută fericirea şi liniştea. „Să nu-i iei în seamă, eu cred că nu e normal… nimeni nu ar trebui să îşi permită lucrul acesta… măcar să militeze puţin în perioada aceasta. Am văzut că acum au luat exemplul nostru şi în Statele Unite. A venit un jurnalist şi a făcut un reportaj, apoi au preluat ideea şi s-au îmbrăcat mai multe persoane în veste de salvare şi au trecut înot un râu, în semn de solidaritate”, spune Părintele.

Se gândeşte la cei care-au murit deja şi la toţi cei care-şi vor mai pierde viaţa în Mediterană în perioada următoare. Consideră că noi toţi trebuie să privim mai atent realitatea, să fim mai ancoraţi la lumea în care trăim şi la concretul de zi cu zi: „Ideea mea a fost simplă: să nu îi uităm. La câţiva kilometri de Istanbul sunt oameni care mor în mare, înecaţi. În momentul în care noi vom susţine, în noaptea asta, Liturghia Naşterii, sigur vor fi oameni care vor muri. Noi trebuie să fim puţin mai legaţi de realitate, nimic altceva. Asta a fost ideea mea.”

L-am rugat pe părintele Iulian Pişta să transmită un mesaj de sărbători tuturor oamenilor. El ne-a răspuns simplu: „De Crăciun, în iesle, cel care se naşte este Dumnezeu şi-şi ţine braţele deschise pentru umanitate, indiferent de naţie şi de religie. Eu cred că, dacă nu înţelegem mesajul adevărat al Crăciunului, care este iubire şi viaţă, în fond, nu am înţeles nimic şi nu-i vom înţelege nici pe alţii”.

 

About the author

redactia

Leave a Comment