- Ciprian Demeter Ştiri

Iubitul meu stat,

Written by redactia

Sunt un cetățean născut și crescut cu ideea că nu contează ce face statul pentru tine, contează ce faci tu pentru stat. Măreaţă idee dar oare a reuşit să prindă? Şi aici mă refer la proprii tăi oameni. Dar după o viaţă de om, pot să te întreb, multiubite şi stimate statule, ce faci, ce ai făcut tu pentru mine?

Dar de fapt, tu hotărăşti doar cum îmi consumi banii. Ai mulţi oameni angajaţi ca directori, inspectori, secretari de stat, chiar miniștri care mă conduc și ne inspectează toată ziua. Am ajuns să trăim cu spaima zilei de mâine că cine știe ce mai inventezi. Nimic nu mai are o logică firească a normalității. Mă uit și observ cu stupoare că de fapt când te întreb de ce nu-i primesc înapoi sub formă de servicii şi protecţie, brusc, te răţoieşti că sunt anarhist, nesimțit sau asistat. Toată ziulica auzim că de fapt noi te plătim prea puţin! Tu nu poţi creea locuri de muncă, dar eşti decis să-mi pui pumnu-n gură dacă sunt gata să mi-l creez pe-al meu.

Dacă noi ca cetățeni cerem ceva ne spui că nu sunt bani și că trebuie să te-mprumuți iar dacă nu-mi convine pot să-mi caut norocul printre străini. Dar dacă ne gândim că înainte de revoluție eram vreo 23 de milioane iar acuma abia dacă mai suntem vreo 16 milioane. Atâţia au plecat să-şi caute norocul prin pribegie vreo 6-7 milioane. Aş avea şi eu o întrebare: crezi că un genocid putea să ne decimeze în asemenea mod? Eu cred că nu. Dar oare părerea mea contează pentru tine? Dar în paralel cu această situație tu ai dat pe ascuns bogăţiile din adâncuri, pământul de sub tălpiile noastre, apa de băut, uzinele şi totodată munca părinților noștri. Dar oare cu ce folos? Mai mult, tu decizi, cu de la sine putere, fără măcar să mă întrebi, ce este binele şi ce e răul. Tot tu hotărăşti, deşi te pretinzi neputincios, cine trăieşte şi cine moare şi, curios lucru, hotărăşti întotdeauna la fel: câştigă cel care te unge mai tare. Nu pe tine, direct, ci armata ta de mercenari lacomi. Iar după îmi spui: „Nu-i normal să triumfe cel mai puternic? Nu-i în legea firii să rămână pe piaţă cel mai bun, mă rog, cel cu relaţii?”

Astfel, dacă după revoluţie lăsai şi tu ca această societate să se dezvolte singură după valoare cred că astăzi soarta acestei națiuni era cu totul alta. Pe noi cetăţenii ne-ai dezbinat în loc să ne unești, ne-ai distrus scara de valoare, am rămas cu o educaţie precară, cu sănătatea la pământ, investiţiile publice sunt prosteţi şi cu parandărăt.   Dar dragul meu stat nu crezi că dacă tot nu ai banii eu aș propune să te vindem pe tine, mai întâi? Dar să știi că te-aș vinde ieftin. Numai că trebuie luat la pachet cu funcţionari cu tot! Hai să ne gândim puțin împreună dragă stat, crezi că te-ar cumpăra cineva?

Înființată acum 139 de ani, la data de 15 martie 1876, revista de cultură contemporană Timpul a devenit un reper nu doar din perspectiva istoriei culturale a României, ci și din aceea a istoriei presei moderne românești și a spațiului public de care aceasta a fost legată în mod indeniabil. Cu o tradiție marcată de numeroase personalități, de la Mihai Eminescu și I.L. Caragiale până la Ioan Slavici și A.D. Xenopol, Timpul reprezintă, și în România contemporană, un veritabil indicator al evoluției mediului nostru cultural şi intelectual.

Iată câteva din cele mai interesante lucruri scrise de către Mihai Eminescu în această revistă:

-„Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă” ( în „Timpul”, din 31 august 1878).

„Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe Poporul Român” (în „Timpul”, din 14 noiembrie 1880).

„Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale, care, păstrând numai coaja legilor şi goală aparenţa, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării” (în „Timpul”, din 23 februarie 1880). -”

„Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!” (în „Timpul”, din 23 mai 1882).

 

-„Străinii superpuşi, fără nici un cuvânt naţiei româneşti o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor” ( în „Opere”, vol.XII, pag.284).

 

-„Am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie trataţi ca străini, să se simtă străini în ţara lor proprie”. (în „Timpul”, din 14 noiembrie 1880).

 

Şi în final închei cu o cugetare a marelui istoric Nicolae Iorga „Când ne întrebăm ce rost are viaţa, ne asemănăm poate cu măgarul orb care învârte roata morii şi care e foarte nedumerit la ce serveşte necontenita şi dureroasa lui învârtire”.

„Necontenită şi dureroasă învârtire” aşa ar putea fi rezumată existenţa acestui popor dacă ne referim la ultimii 25 de ani.

Aşadar, dragă şi mult iubite stat, dacă încă de acum 139 de ani asemenea măgarului orb ne întrebam pentru ce trebuie să suferim şi la ce serveşte necontenita noastră suferinţă, vin cu întrebarea legitimă CE MAI ESTE AL NOSTRU ÎN ŢARA NOASTRĂ?

Ciprian Demeter

About the author

redactia

Leave a Comment