Cultură&Social

„Va scriu pentru ca am reusit sa ies la timp din Colectiv si am vazut toate operatiunile smurdului, pompierilor, salvarii, jadarmilor si politistilor. De-asta am convingerea ca intr-o situatie de amploare (un cutremur de peste 7 grade, sa zicem), vor pieri incredibil de multi bucuresteni. Daca veti actiona ca acum, la un an dupa ce n-ati reusit sa gasiti supravietuitorii accidentului din Apuseni, pe cei din lacul Siutghiol, singura sansa este sa plecam toti, absolut toti din tara asta. Sa ramaneti singuri, sa va plimbati in liniste printre mormanele de moloz si polistiren din ruinele Bucurestiului.

Citesc peste tot despre mobilizarea exemplara a fortelor de interventie si-mi vine sa urlu: care mobilizare? nimeni nu a stiut ce sa faca, haosul intre pompieri, smurd si salvari a fost mai mare decat in randul oamenilor care au reusit sa iasa la timp. Cei mai multi dintre supravietuitori au fost scosi de cei iesiti in prima linie, nu de pompieri.

Asadar va intreb deschis si astept un raspuns detaliat: ce-o sa faceti, care sunt pasii in cazul unui cutremur si cum va pregatiti oamenii – atat cei care intervin in situatii de urgenta cat si pe noi, cetatenii. Cum pregatiti invatatorii si copiii din scoli. Pe cei din institutii publice, pe cei din blocurile si casele vechi, pe turistii care se ingramadesc cu miile in hrubele din centrul vechi.

Stiu, sunt foarte multi; singura sansa este sa incepeti de azi. Au fost mai putin de 200 de raniti si toate spitalele din bucuresti (oras de peste 2 milioane) au fost coplesite?? Nu exista sange, plasma, medicamente specifice. Ce-o sa fie cand vor fi mii? Dar zeci de mii? Foarte multi traiesc in blocuri de peste 50 de ani, toate predispuse prabusirii. Doar ei sunt zecile de mii.

Mai jos descriu ce s-a intamplat pas cu pas in seara de vineri cu noi si cu voi. Hotarati singuri daca v-ati mobilizat exemplar.

In club nebunia a inceput exact asa cum a declarat toata lumea: focul s-a intins de la o flacara de cativa centimetri si a urcat la tavan in cateva secunde. In primul moment parea ceva minor, vocalul trupei a cerut un extinctor. A aparut imediat un bodyguard cu un tub de dimensiunea stingatoarelor de masina. A imprastiat un fel de spuma de ras intr-un jet penibil care nici macar n-a ajuns pana la flacara. S-a lasat pagubas in urmatoarea secunda, noi am inceput sa cautam iesirea. Desi eram relativ aproape, surpriza: usile erau deja blocate de oameni, eu reactionasem lent. Spatiul de intrare in club este un vagon de santier, metalic, pe laterala caruia este decupata usa dubla de pvc/termopan. Doar una dintre usi era deschisa, insa a doua a cedat repede. Am reusit sa ies chiar cand valul de fum negru, fierbinte, s-a repezit spre noi. Din spate s-a auzit un bubuit, cineva a strigat “o sa explodeze, fugiti!”. Eram deja afara. Trei dintre prietenii mei, si ei. M-am indreptat spre curtea mare sunand la 112 (ora 22:33). De data asta surpriza buna: stiau deja, pompierii sunt pe drum. Mi-am cautat din priviri prietenii.

Pana in momentul acesta nu-mi parea nimic foarte grav. Apoi m-am intors la intrarea in club. O mare de trupuri in vagonul metalic din care ieseau maini intinse. Cativa oameni trageau de ele. Prietena care iesise ma intreba disperata daca i-am vazut sotul, daca iesise. Nu, nu il vazusem.

Am inceput sa trag si eu de maini. “Ne rupeti picioarele, nu mai trageti”. Oamenii erau cazuti in multe straturi, cu picioarele prinse jos. Cu greu reuseam sa extragem cate unul si-l puneam cativa metri in spate. In curand spatiul s-a umplut, am inceput sa-i punem in laterala. Cineva m-a rugat sa caram o fata pana in curtea mare. Inca niciun pompier, nicio salvare. Aparusera doi politisti, li se striga “unde sunt pompierii”. Se auzeau sirene, cineva striga “s-au ratacit pe drum!” (nu stiu daca asta e un adevar, multi au spus asa – e complicata intrarea in clubul asta). I-am rugat pe cei 2 politisti sa puna mana sa ajute oameni: noi nu avem voie, pompierii fac asta.

Am dat un sms sotiei plecata din Bucuresti (ora 22:50), gandindu-ma ca raman fara baterie si o sa auda stirile mai tarziu. “Sunt ok, nu-ti face griji daca o sa vezi stirile”. Am folosit toata seara reperul minutului cu sms-ul.

La intrare mainile intinse erau acum negre. Si fierbinti.

Cand ii scoateam unii aveau gura plina de sange, nu stiam decat ca misca toti. Unui baiat pe care il scosesem afara inca ii ardeau hainele si parca nu vedeam asta. Cineva a inceput sa i le rupa.

Cativa incercau sa sparga fara succes lacatele de la usa laterala a vagonului de fier.

Dupa inca un drum in curtea mare a aparut masina de pompieri si in curand 2 salvari. Cativa au inceput sa intinda furtune. Salvarile au fost imediat coplesite, sa vina multe, sa vina mai multe. Nu veneau, accesul e dificil. Sa-i ducem in strada, a strigat cineva inspirat si operatiunea a inceput instantaneu. Mutau oameni din curtea mica in rondul de la Maternitatea Bucur. Acolo erau deja cateva salvari si smurd. Toti insa au ramas acolo, blocati si nauciti, nestiind cum sa procedeze – accesul e dificil. N-a iesit nici macar o targa din smurd sa alerge spre intrarea clubului atunci, nici una. Toti din masinile astea se-nvarteau panicati asteptand ordinele haotice. Noroc ca oamenii aduceau in viteza raniti si salvarile au inceput sa-i preia.

Repede inapoi. Doi pompieri foarte tineri isi pusesera mastile sa intre. Au iesit insa destul de repede si au inceput sa se dezechipeze. “ Ce faceti, e plin de oameni inauntru. Nu mai avem oxigen. Luati alte butelii. Nu avem, trebuie sa vina.”

Aici ar trebui sa fac o pauza de 100 de ani. Cati oameni or fi murit pana sa vina ceilalti pompieri cu alte butelii?

La al doilea drum in strada caram un tip corpolent impreuna cu alti 2. L-am pus langa roata din spate a unui smurd si am fugit inapoi. Cativa jandarmi au blocat gangul, cred ca ceilalti 2 au trecut printre ei, eu nu. S-a facut cordon, a inceput mobilizarea. M-am intors langa smurd, un pompier ii facea masaj cardiac tipului corpolent si chel. “Ai nevoie de ceva? Un balon, ar trebui un balon”. Urmatoarea salvare era la 2 metri, am cerut un balon. A venit o asistenta/medic repede si l-a schimbat. Avea parul castaniu prins intr-o coada lunga, actiona rapid si exact. E salvat, mi-am spus.

Incepusera sa vina foarte multe ambulante, jandarmii faceau perimetru incercand sa scoata privitorii din strada, se umpluse de televiziuni. Trecuse peste jumatate de ora. Inauntru nu stiu daca mai traia cineva. “Probabil nu era nimic de facut, s-a intamplat atat de repede totul incat nu avea nimeni ce sa faca.” Asta spun multi oameni care au fost acolo.

Am sunat unul din prietenii cu care iesisem. Statea aproape, fugise sa ia haine, o patura, apa. Brusc, mi-a venit o idee. Cu o ora mai devreme taxiul ma adusese gresit la concert, la capatul strazii. Auzisem muzica din strada, vazusem niste geamuri. Am fugit acolo, pe Tabacarilor, unde erau parcate 2 masini de pompieri. Langa ele probabil soferii. “Ce faceti, de ce stati, sunt geamuri inspre strada. Sunt blocate, am incercat”. Nu-mi venea sa cred, m-am dus spre geamuri. Erau blocate cu bca pana in partea de sus unde era o gura de ventilatie. Bca-ul acela care zboara la un ciocan, mi-am spus. N-am inteles pana acum de ce acele geamuri imense n-au fost eliberate de bca si folosite ca intrare in club. Sunt in strada, nu poate fi invocat accesul dificil.

In piata era acum nebunie. Pompieri, smurd, ambulante, vanzoleala. Jandarmii facusera cordon. Aparuse o masina de pompieri – centru de comanda, m-am oprit vizavi de ei. “Pregatiti centrala, care e codul? 131 sau 141? E 131”. Deschid usi, apasa butoane, invart 2 foi A4. Dupa cateva minute: “Baai, e 141, am primit eu sms acum”. (poate eu am inteles gresit numerele, voi insa sper ca ati priceput situatia). 15 metri mai incolo, langa roata din spate a unui Smurd, cineva punea cearsaful alb peste un tip chel si corpolent.

De la inca 100 de metri, prietena care-si cauta sotul ne-a dat prin telefon prima veste ingrozitoare. Am aflat inca una abia a doua zi.

Ne-am reintalnit afara peste minute bune. Venisera si parintii lui si alte 2 prietene. Blitzurile si microfoanele ciuguleau din ei fara mila. Am plecat de acolo sa putem sa ne privim ingroziti in liniste.

La 4.10 treceam pe jos, spre casa, pe langa gardul Casei Poporului. Macarelele de la Santierul Neamului erau puternic luminate. Nu se poate, mi-am spus, asa trebuie sa fie noaptea, luminate. Apoi am auzit voci, indicatii de santier, nu fantasmam, se lucra.

Ei bine, vreau un raspuns si la intrebarea asta: la ce spital, scoala, autostrada se construieste si noaptea in tara asta?

Nu vrem demisia, probabil o sa vina altii si mai nepregatiti. Ati fost acolo si ati vazut. Vreau sa raspundeti la intrebarea de la inceput:

Ce-o sa faceti, care sunt pasii in cazul unui cutremur si cum va pregatiti oamenii – atat cei care intervin in situatii de urgenta cat si pe noi, cetatenii. Cum pregatiti invatatorii si copiii din scoli. Pe cei din institutii publice, pe cei din blocurile si casele vechi, pe turistii care se ingramadesc cu miile in hrubele din centrul vechi.

Multumesc pentru raspuns,
Adrian C.

About the author

redactia

Leave a Comment