- Ciprian Demeter Internațional

Viziunea americană și europeană

Written by Ciprian Demeter

Kissinger recunoaște că geopolitica mondială, identificabilă mult timp cu școală sa de realpolitik, este în criză, a cărei cauză o vede în bazarea pe principii occidentale și în adoptarea acestora de către regiuni care nu au crezut cu adevărat în ele.

Ca urmare, susține Kisinger, statele nu trasează legitimitatea pe bază unor strategii solide, globalizarea se realizează la nivel economic, dar nu și politic, iar cei mai puternici oameni nu comunică eficient. Cea mai serioasă obiecție care se poate aduce unei asemenea viziuni este ca legitimitatea acțiunilor statelor în relațiile internaționale nu se bazează pe strategii unilaterale, ci pe dreptul internațional, care exprimă acordul de voințe și reprezentativitatea de interese ale majorității statelor lumii. Din deplangerea neglobalizarii politice transpare aceeași pulsiune realpolitik de supra-ierarhizare a lumii, opusă multipolaritatii, că și din codificarea pe care o da eficienței comunicării, pe care o leagă de numerele mici, de cei mai puternici. Confirmări, explicite sau citibile printre rânduri, sunt regasibile și în susținerea federalizării Europei sau când se întreba cui da telefon în Europa. Deși în numele sau, oricât am căuta-o, democrația lipsește din concept.
în aceeași notă sunt și evaluările celor două rețete, americană și europeană, de ordine mondială, aflată într-un moment critic. Kissinger idealizează profilul de lider mondial al SUA, pe care le caracterizează că o națiune formată explicit pe ideea guvernării libere și reprezentative, care și-au pus evoluția pe seamă libertății și a democrației, considerate a avea abilitatea de a săvârși pacea legitimă și de durată. Dacă e vorba de guvernarea americană, nimic de obiectat, poate doar că este excesiv reprezentativă, dacă o comparam cu democrația directă, dar lucrurile se schimbă la multe din statele cu care interacționează, condiționările politice le fac mai puțin libere, chiar și pe cele la care raportul dintre cele două forme de democrație este esențial diferit.

în viziunea europeană tradițională asupra ordinii, afirmă Kissinger, oamenii sunt prin natură lor competitivi, la fel că și statele, de unde politică europeană de a ține în frâu ambițiile prin echilibrul de putere și oameni de stat raționali. în cea americană, potrivit lui Kissinger, oamenii sunt chibzuiți, realiști, deschiși la compromisuri, pentru care răspândirea democrației a devenit țintă primordială pentru ordinea mondială. Din acest punct, al deosebirilor de viziune și de căi, prin care democrația și competiția ar fi (sau ar fi devenit) antagonice, Kissinger pare a face o răsturnare de paradigma, de slăbire a competiției în favoarea democrației. Receptat într-o asemenea cheie, semnalul este fals, democrația și competiția sunt un întreg, inițiativă privată și piață liberă nu se pot desfășura într-un cadru necompetitiv. Competiția este la fel de prezența și de motoare și în societatea americană și în cea europeană, diferențele de accelerație sau decelerație sunt o cu totul altă problemă. în fapt, este aceeași veche teorie adamsmithiana a avuției națiunilor, care absolutiza libertatea pieței și competiției, puternic infirmată de criză. Ne dăm seamă abia când Kissinger le reafirma, vorbind de piețele libere care ar pune în valoare indivizii, ar îmbogăți societățile și ar înlocui rivalitățile internaționale obișnuite cu interdependență economică.

About the author

Ciprian Demeter

Leave a Comment