- Ciprian Demeter

Oare ce folos?

Written by Ciprian Demeter

Incep acest articol cu câţiva dintre indicatorii sociali : „Emigraţie cronică şi fuga de creiere. Exista o scadere  demografică galopante a populaţiei. Dezvoltare inegală : inegalitate reală sau percepută între grupuri în materie de educaţie, de redistribuire a bogăţiei, de locuri de muncă. O scădere rapidă a preţurilor la materiile prime, a veniturilor, a investiţiilor străine directe, a rambursării datoriei – o creştere a economiei subterane poate traduce incapacitatea statului de a plăti salarii şi pensii.”

Daca vă este cunoscut toate acestea atunci România nu se indreapta spre un loc fruntaş pe lista statelor eşuate ? Să remarcăm că nici în statele eşuate folosirea limbii băştinaşe nu e interzisă. Din fericire, mai putem inca vorbi limba română.

Care ar fi indicatorii politici care plasează România în rândul statelor aproape eşuate ? Delegitimarea statului : furt instituţional generalizat, coruptia, rezistenţă la transparenţă şi la practici de bună guvernanţă. Deteriorarea treptată a serviciilor publice : dispariţia funcţiunilor de bază destinate cetăţenilor, sistemul de sanatate si educatie, politie si transporturi. Punerea funcţionarilor publici în serviciul elitelor dominante.     

Însă ce folos, dacă cei care au avut intelepciunea, capacitatea şi puterea ca prin măsurile lor ar fi putut salva ţara si totusi nu au facut-o. Ştim că, orice stat fără un sistem imunitar sau cu unul slăbit, statul este supus unei morţi stupide. Se poate muri de la o banală zgârietură sau de la o un micut zvon. Mai e şi un alt aspect –că, deşi organismul primeşte informaţii corecte, nu mai are capacitatea de a procesa datele în interes organic. Atunci se produce haosul, cum se întâmplă în cancer când celulele isi schimba comportamnetul adica ieri se comportau normal iar astazi anormal.

Marin Preda spunea că „unii oameni…., deși au cultură,sunt analfabeți prin concepția pe care o au despre cultură. Ei confundă civilizația, pasta de dinți, cu cultura și am întâlnit chiar creatori de cultură, pictori și scriitori, care nici ei nu sunt mai prejos de analfabeți. Dotați de la natură cu talent, trăiesc și mor în ignoranță alergând toată viața după muieri și între o operă și alta petrecând în chiolhanuri nemaivăzute care le ruinează sănătatea și îi trimit în mormânt înainte de vreme. Și ne mai plângem că valorile noastre nu intră în circuitul universal. Cum să intre dacă înaintea ta intră Proust și tu nu faci decât să-l imiți? Cât apare pe lume un scriitor mare, românii încetează orice căutări proprii și îl imită pe acela. Cultura e o forță și ca atare atrage în sfera ei gravitațională pe cei slabi, care nu mai au nicio șansă. Pentru a scăpa de acest blestem, culturile tinere, cum e a noastră,trebuie să facă un efort uriaș pentru a deveni independente, și anume începând cu violență prin a fi polemice cu valorile dominante ale occidentului. Scopul final, sarcină a tuturor generațiilor ar fi mutarea culturii și artei europene aici în răsărit, sau măcar împărțirea ei în două”.

Dacă ne uitam cu atenție ce se întamplă la noi de la revoluție incoace, am ajuns ca termeni precum interes național, patriot, avem drepturi, cetățean european, au ajuns să fie percepute ca ceva uzual și desuet, ca fiind peiorativ. Dar eu cred că şi mai neplăcut decât asta este lipsa sentimentului, a mândriei că aparţii unui grup, unei familii – în fond, unei ţări.  Dupa revolutie ni s-au aruncat bucati de carne ca sa fim preocupați cu impărțirea ei, oamenii din interior au fost lăsați să se împroprietărească, care cu ce apucă, şi uite aşa ajungi din ce erai de fapt, în afara porţii, iar trădătorul să fie perceput ca binefăcător. Şi, odată instalat în fruntea bucatelor, cu noua imagine, este foarte greu ca cineva să-l mai dea jos.

Aceasta tara cu un potenţial fabulos şi când ne referim la potenţial avem in vedere,  resursa umană. România este o ţară cu viitor, ca de altfel orice ţară, însă este foarte important că viitorul ei depinde, în mare măsură, de trecut, dar mai ales de prezent. Lucrurile par, deşi greu, să înceapă a se aşeza în firescul lor, doar că este mult, foarte mult de muncă. Aceasta tara pare un imens front deschis pe toate planurile şi, prin urmare, depinde de cât de responsabili, sârguincioşi si nu in ultimul rand cata atitudine vom avea, cei care suntem implicaţi în această luptă şi mă refer aici la toţi românii, căci de fiecare în parte depinde dacă unui stat îi va fi mai bine sau mai rău.

Şi totuşi…., ce folos?

Cui i-ar folosi timpul scurs in speranţa unui viitor mai bun?

Mă intorc iarăşi la Marin Preda cand spunea că „timpul nu mai are răbdare cu oamenii”, timpul nu mai iartă sirul neintrerupt  de greşeli, de bâlbe, de nehotărâre şi de lipsă de reacţie. Căci, aşa cum spunea Machiavelli „timpul Împinge inaintea lui orice şi poate să aducă si bine şi răul, deopotrivă…..”

Stă in puterea noastră să pregătim un viitor mai bun pentru odraslele noastre, dacă pentru noi am încetat demult să aşteptăm ceva…

E ţara altora a unei reţele de indivizi care au ajuns la vîrf prin grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă. Faţă de ţara „lor” mă simt nu numai străin, ci pur şi simplu ameninţat. Sunt şocat cînd ii vad, cînd îi aud vorbind şi cînd mă gîndesc că ei îmi hotărăsc viaţa. Singura speranta este mitul poporului roman adica pasarea phoenix care renaste din propia cenusa…..ŞI atunci Va învinge acel care are răbdarea sa aștepte fără să se lase ispitit de orgoliu de a acționa, când timpul nu e favorabil acțiunii  DAR, CE FOLOS DACA memoria colectivă e scurtă doarece Conștiința e unitară, dar ca și în natură, ea este zgâlțâită când de furtuni și cataclisme, când invadată de înseninări miraculoase şi vom repeta la nesfârşit aceleaşi greşeli.

Si inchei ca deobicei cu o cugetare.,,Greşelile în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.,,

About the author

Ciprian Demeter

Leave a Comment